Carti ecranizate 8


Ispasire de Ian McEwan

Editura: Polirom

Anul aparitiei : 2008

Nr. De pagini:480

Pret:37,95 lei

Traducere din limba engleza si note de Virgil Stanciu

Romanul sta la baza unei ecranizari de exceptie, in regia lui Joe Wright, cu Keira Knightley, James McAvoy si Vanessa Redgrave in rolurile principale. Filmul Atonement a fost  marele favorit al premiilor cinematografice din 2008.

Debutind ca o cronica de familie, romanul Ispasire este, de fapt, o meditatie despre locul scriitorului in lume si despre modul in care acesta poate afecta vietile altora prin felul in care intelege sa caute „adevarul”. Adoles­centa fiind, protagonista cartii, Briony Tallis, isi da seama ca vrea sa abandoneze lumea himerelor pentru a scrie despre oamenii din jur si despre viata reala, dar simtul sau exagerat al ordinii si justitiei o impinge spre un act social gresit, de pe urma caruia vor avea de suferit cei dragi ei. La batrinete, ajunsa o scriitoare de succes, Briony va medita la consecintele faptei sale, pentru a carei ispasire si‑a dedicat intreaga viata. Dar Ispasire este, totodata, si un excelent roman istoric, McEwan reusind sa creeze pagini antologice despre dezastrul de la Dunkerque si rezistenta eroica a londonezilor in timpul Blitzkrieg‑ului din 1940.

Si filmul…

Atonement (2007)

Regia: Joe Wright

Cu: James McAvoy, Keira Knightley

Gen: drama, razboi, dragoste

Premii: 1 Oscar, 2 Globuri de Aur si un premiu la Venetia

Prezentare:

Poveste de dragoste ce se desfăşoară pe parcursul a zeci de ani, ecranizarea după cunoscutul roman al lui Ian McEwan se învârte în jurul micuţei Brionny, o fetiţă de 13 ani care schimbă vieţile tuturor din jurul ei când ia neinspirata decizie de a-l acuza pe Robbie, iubitul surorii ei, de o crimă pe care acesta nu a comis-o. Închis ca urmare a declaraţiei lui Brionny, Robbie iese după ani de zile din închisoare şi face tot posibilul să-şi ia viaţa de la capăt. În film apar Keira Knightley şi James McAvoy.

Suntem cu câțiva ani înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, când ni se prezintă o familie din Anglia (familia Tallis). Doi membri ai familiei sunt aduși în prim-plan: Cecilia (Kiera Knightley) și sora ei în vârstă de 13 ani, Briony (rol jucat de Saoirse Ronan; mai târziu, când personajul va avea 18 ani, jucat de Romola Garai, și jucat la bătrânețe de Vanessa Redgrave). De asemenea în prim plan este și fiul unei slujnice care lucrează și el pentru familia Tallis, Robbie (James McAvoy). Lui Briony îi place să scrie mici piese de teatru pe mașina de scris a familiei (de fapt, zgomotul clapelor mașinii de scris devine adesea alături de alte zgomote sincopate ritmul unei muzici de mare efect dealungul filmului – felicitări lui Dario Marianelli!). Piesele de teatru sunt jucate pentru întreaga familie de către alte rudenii (verișori și verișoare) care stau cu familia Tallis. Cecila are alte preocupări. Mai mare cu câțiva ani decât Briony, ea își întreabă inima cu privire la Robbie. Se pare că Robbie și-a pierdut tatăl așa că dl. Tallis i-a plătit o bursă băiatului care a mers la școală la Oxford.

Cecilia și Robbie nu doar că provin din diferite clase sociale, dar par oarecum nepotriviți. Totuși, se pare că Cecilia înclină să-l iubească pe Robbie, și este convinsă că-l iubește mai ales după ce acesta își cere iertare pentru o privire indiscretă pe care i-a aruncat-o lui Cecilia când ea ieșise din apa fântânii arteziene îmbrăcată doar cu o subțire cămașă de corp, fără lenjerie pe dedesubt. Scrisoarea de scuze este și mai curajoasă decât privirea de pe marginea fântânii și ea declanșează o scenă de dragoste între cei doi în biblioteca casei.

Scena din bibliotecă este surprinsă de către Briony, care a văzut de la o fereastră și scena de pe marginea fântânii arteziene. Trebuie să mărturisesc aici că abia după ce am văzut scena din bibliotecă am înțeles ceva din tehnica adoptată de regizorul Joe Wright în redarea povestirii: anume că redarea dublă a mai multor scene era de fapt redarea scenelor văzute atât prin ochii Brioney cât șicum au fost în realitate. Trebuie să înțelegi aceasta, pentru că aici este cheia filmului.

Briony este și ea îndrăgostită de Robbie. Dragoste de fetiță de 12-13 ani. Cu o ocazie s-a aruncat într-un râu să vadă dacă Robbie va sări după ea s-o salveze! Robbie a salvat-o! Dar Briony o iubește și pe Cecilia și față de sora ei mai mare are sentimente protective. Așa că Briony interpretează diferit scenele la care asistă decât sunt ele în realitate. Linia dintre rolul dragostei lui Briony pentru Robbiue și dorința ei de a o proteja pe Cecilia de ceva ce ea înțelege ca dăunător este destul de neclară. Mai ales scena de dragoste din bibliotecă, în care protagoniștii își mărturisesc dragostea unul față de celălalt, văzută de Briony și prin ochii scrisorii de iertare trimisă de Robbie lui Cecilia, pe care Briony a deschis-o și citit-o, pare a fi interpretată de fetița de 13 ani ca fiind o rănire, un rău făcut Ceciliei.

În aceeași seară, doi dintre verișorii lui Briony care-și petreceau vacanța cu familia Tallis dispar. Nota lăsată de ei în urmă spune că ei au fugit pentru a se întoarce la părinți. Toți cei prezenți la un dineu al familiei, printre care și Robbie, și fratele mai mare al fetelor și un prieten de-al lui (Paul Marshall rol jucat de Benedict Cumberbatch) pornesc o acțiune de căutare a gemenilor. În timpul acesteia, Paul Mashal încearcă s-o violeze pe o verișoară de-a familiei. Briony apare la timp pentru a întrerupe violul. Atentatorul fuge, fapta ajunge la cunoștința tuturor, Briony este întrebată dacă știe cine a fost atentatorul și ea spune că a fost Robbie. Poliția este chemată, Robbie este arestat și dus la închisoare.

Sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Carti ecranizate 8

  1. ioanaraluk95 zice:

    pare interesant filmul 😀

  2. Roman Diana Manuela zice:

    Stiu ca am vazut filmul in momentul in care a aparut in cinematografe si la noi….imi amintesc ca m-a scos din sarite fetita aia si ca mi-a luat ceva timp pana sa ma prind ca de fapt erau exprimate doua viziuni diferite asupra evenimentelor: cea reala si cea a lui Brionny, insa nu pot sa-mi amintesc nicicum ce s-a intamplat dupa ce Robbie a ajuns in inchisoare….

  3. Oanna zice:

    Mai intai am citit cartea care pot spune ca mi-a placut mult de tot, a fost o incantare pentru mine aceasta lectura. Imi place felul in care scrie autorul, acel stil fluent descriptiv face toti banii dupa parerea mea. Lecturile lui Ian McEwan par foarte promitatoare deci voi continua sa-l citesc.
    Dupa ce am citit cartea am auzit ca exista si o ecranizare si am fost foarte curioasa asa ca am cautat filmul. Acesta mi s-a parut remarcabil prin efectele sonore (muzica se potriveste perfect cu zbuciumatul subiect al filmului), unele replici si cred ca si prin tensiunea care leaga secventele intre ele. Eu sunt de parere ca este un film destul de bun.
    Daca totusi ar trebui sa aleg intre carte si film, cu siguranta cartea ar avea castig de cauza

  4. mikaella15 zice:

    Filmul a fost bestial!Merita vazut iar povestea e superba.Am plans la elT_T

  5. Pingback: Început de roman – Corespondent de Război | VERONICISME

  6. Dana zice:

    Am vazut filmul si mi-a plcut foarte tare!…Cartea inca nu am reusit sa o citesc…poate pe viitor!

  7. Sayuki zice:

    Hmm, as vrea sa vad filmul, pare interesant, desi nu ma atrage atat cat sa vreau sa citesc si cartea…inca…

    • Dana zice:

      Da ai dreptate ….dar am vazut deja filmul …de multe ori nici nu stii de carte si vezi filmul..iar apoi ai remuscari ca trebuia sa citesti mai intai cartea …dar asta e!

      • Sayuki zice:

        Din moment ce nu prea ma uit la filme, nu mi se intampla asta prea des, dar mi se intampla invers, sa am remuscari ca m-am uitat la film si mai bine n-o faceam, cum mi s-a intamplat cu Jurnalele Vampirilor – inainte sa ma uit la serial aveam in minte ate o imagine pentru fiecare personaj iar dupa ca am vazut serialul nu mai pot sa imi imaginez pe altcineva decat pe actori, chiar si cand citesc…

  8. Dana zice:

    Da…dar eu sunt si o mare fana a filmelor…!
    Am avut si perioade in care ma uitam si la cate 4 filme pe zi….
    Acum na….si pe muine ma cam deranjaza ca nu se pastreaza trasaturile personajelor din carti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s