Culori și tradiții în folclorul românesc. Carte de colorat pentru toate vârstele, semnată Devis Grebu, va fi lansată de Grupul Editorial ALL la Târgul de Carte Gaudeamus


 

grebu

București, 9 noiembrie, 2016. Culori și tradiții în folclorul românesc. Carte de colorat pentru toate vârstele, semnată de renumitul pictor și ilustrator Devis Grebu, vă oferă șansa să deveniți coautori ai unor opere de artă. Scene care surprind tradiții ale satului românesc, tablouri rustice exuberante, așteaptă în paginile acestei cărți, culorile care să le însuflețească după inspirația celui care le colorează.

 

Vă invităm sâmbătă, 19 noiembrie, ora 15.30, la standul Grupului Editorial ALL de la Târgul de Carte Gaudeamus, pentru o lansare specială, cu participarea extraordinară a Mariei Răducanu. Artista va susține un mini-recital de etno-jazz.

 

Alături de autor, vor fi prezenți: Mircea Mihăieș, critic literar, eseist și publicist, Pavel Sușară, critic și istoric de artă

 

Mircea Mihăieș: „Urmăriți dezlănțuirea de imaginație aflată în miezul fiecăruia dintre desenele acestei cărți. Urmăriți felul în care gândul – entitate aproape materială – pornește din inima desenului, pentru a spune, de fiecare dată, o poveste și pentru a institui o vrajă.”

 

Despre Devis Grebu

 

Devis Grebu, născut la Constanța în 1933, a urmat secția de Pictură a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu“ din București. La vârsta de 23 de ani a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici, din care a fost exclus pe motive ideologice un an mai târziu. Ulterior, nu i s-a permis să mai expună în nicio galerie de artă. A părăsit țara în 1964.
În anii 1970, a primit cetățenia franceză. A reprezentat Franța prin diverse expoziții personale, realizări editoriale, de presă, conferințe. Are onoarea de a reprezenta Franța și în cartea de referință WHO’S WHO a celor mai buni desenatori ilustratori din lume.
Ca ilustrator de presă a colaborat de-a lungul a peste 30 de ani, în mod consecvent și substanțial, cu numeroase publicații, precum: The New York Times, Washington Post, International Herald Tribune, Le Monde, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Ha’aretz, Wall Street Journal, Time Magazine, Life, Newsweek, Boston Globe, L’Express, Le Point, Le Figaro, Forbes, Business Week, Playboy, Harper’s, Atlantic Monthly, Sports Illustrated, Psychology Today, Liberation, Le Monde Diplomatique etc.  Devis Grebu se așază acum la masa de desen inspirat de spiritul ludic și de energia vitală a folclorului românesc.

 

În urma unei documentări temeinice, artistul a surprins și a interpretat cele mai importante tradiții, decoruri și obiceiuri populare. Așa se face că, pentru acest volum de excepție, nu ne-am mulțumit să copiem proiecte de succes de peste mări și țări, ci ne-am străduit să adunăm desene originale, inspirate, pline de umor, și, totodată, reprezentative pentru folclorul autentic.

 

La Târgul de Carte Gaudeamus 2016, partenerii Grupului Editorial ALL sunt Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.

image001

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s