Nou în librăria Quantum – Nu te împiedica de mine, te implor! de Georgiana Vâju


Nu te impiedica de mine, te implor!

Nu te împiedica de mine, te implor!

Dorindu-mi să fug, am încercat să mă desprind din brațele lui, dar m-a prins și m-a ținut bine. Puternic, dar blând și senzual. Apoi slăbi strânsoarea. Însă nu mai voiam eu să plec. Amețită, am început să-l sărut pe gât, apoi în sus, pe obraji. Mirosea bine, o combinație de mosc și santal, suficient de incitantă încât să mă zăpăcească. Ezitând, tremurând, m-am apropiat de gura lui. L-am sărutat, și eu am simțit că aștepta asta. Şi nu voiam să se termine. Nu! Mi-a rostit numele printre sărutări, de fapt o abreviere a numelui meu pe care o folosea ca formulă de adresare. Mi-a luat fața între palmele lui, mi-a sărutat obrajii și fruntea, apoi a șoptit:
— Vino!
S-a ridicat şi m-a tras de mână, după el. L-am urmat, tăcută. Am ajuns în patul din dormitor, și nu știu când au zburat hainele de pe noi. Nu ştiu… Îmi era bine tare. Era cald corpul lui, aproape fierbinte. Și-l simțeam cum tremură. Ne-am sărutat ca nebunii, ne-am atins peste tot, gemând de plăcere.
Apoi se opri, cu buzele pe umărul meu.
— Nu pot! Nu pot să fac asta… Înţelege… E bine… E foarte bine, dar nu pot!
Fragment din roman

O relație pasională, ce o consumă și o intoxică, dar de care a căpătat o dependență periculoasă, o aduce pe Ana în pragul confuziei. Dându-și seama că derapează, se internează de bună-voie într-un sanatoriu pentru a-și trata suferințele sufletului.
Aici îl cunoaște pe Iv, medicul ei curant…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s